21 mai 2011
10 ore de lovituri in inima, in cadenta copitelor cailor din Letea care loveau camionul mortii, dincolo de gratiile prin care nici apa nu incapea sa-i mai apropiem cu o rasuflare de izvorul vietii, prin care pacatele celor care-i indepartau de acest izvor nu ar fi incaput, si la care o multime de oameni (pe care-i iubesc), privea inecata de propria-i neputinta..
4 ore de luat pulsul si sarutat lacrimile cailor in agonie, in timp ce vantul care le adia coama celor ce pasteau liber ne uscau lacrimile, cu totii vegheati de spiritul ingerului, unicul cal alb, unicul cal decedat (pana acum cateva ore- tocmai am aflat ca dupa plecarea mea a urmat si cel mai agonizat…), pe care-l imploram ca inainte de inaltare sa lase celorlalti din puritatea lui, sa mai purifice pamantul prin viata lor.
Dupa 16 ore de abis galopat teluric sau ingeresc, am ajuns acasa sa ma “odihnesc”, ca maine sa revin la ei…
Imi detest limitele corpului, imi iubesc sufletul din sufletele animalelor si doar el stie ca o sa ma odihnesc cu adevarat atunci cand o sa uit o clipa ca acel camion e unul din alte mii in care sunt duse zilnic la moarte, alte mii de suflete… Si cand o sa uit ca lupta inceputa demult, se va termina odata cu omenirea!
Nu stiu de unde mai am energie si concentrare sa tastez aceste cuvinte, nu stiu de unde are Creatorul rabdare sa mai suporte omenirea!
P.S. Oamenii mi-au nimicit si credinta ca exista un unic loc mirific in Romania care rezoneaza total cu sufletul meu: DELTA. Fiintele libere care fac onoare acestui pamant, acesti cai care mi-au bucurat privirea, acum imi galopeaza-n suflet adancind abisul deschis de celelalte fiinte torturate tot de oameni…de parca nu era suficient…
Va urma….
Răspunde