Între paranteze, de Antonia Dragomir

step0003

Între paranteze

 

Tu nu m-ai întrebat niciodată,

dacă te iubesc.

În tăcere m-ai privit cum stau nemişcată,

printre stropii de ploaie

de parcă pământul nu ar avea,

memoria florilor strivite

şi eu nu aş putea să răcesc!

Nici măcar nu mi-ai întins mâna

să nu mă rătăcesc,

printre drumurile tale

de parcă eu aş putea să ies mereu

desculţă din orice întrebare

să-ți simt poezia în tălpi

fără măcar să-ţi învelesc distanţele

şi cearcănele,

cu gene de copil.

 

(Ar fi doar un joc şi te-ar prinde.)

 

Tu nu m-ai întrebat niciodată,

dacă te iubesc.

În tăcere m-ai privit cum probez,

ţurţuri dantelate.

În oglinda tainelor de iarnă

nu mi-ai lăsat nicio iluzie,

cu chip solar.

Nici ceaţa nu s-a aşezat

în genunchi spre tine

în drumeţiile tale să te rogi

la crucea ce-mi creşte

din creştet de munte

din piatra sub limbă

pe partea cealaltă a podului

trei generaţii să nu mai treacă

şi un pui de cârtiță să salvăm.

În plin întuneric să ne privim

cum alunecăm printre cuvinte
ca Alice în groapa de iepure!

 

Nu m-ai întrebat niciodată nimic

din atâtea vieţi să-ntorci,

pagini de demult

să-ți plece muzele de demult

eu să nu mai fiu

între paranteze.

 

Dă click aici şi conectează-te în mine (…).

Despre Antonia Dragomir