Mercantilizarea seductiei. Tehnicizarea sexului. Degringolada cuplului.

Când pulsiunile sexuale nu se pot manifesta liber, direct, deschis, necesitând forme ocolite, se apelează la calea sublimării care joacă un rol important în procesul de “descărcare pulsională” a comportamentului psihosexual uman, la un limbaj polimorf, ce exprimă dorințele sexuale, la flirt.
Însă Don Juan nu mai este o legendă, este numele comun cu care ies la agățat prezumțioșii, și cei care caută validarea prin sex, prin numărul cuceririlor. Dintre aceștia, fantele se consacră splendorilor, e un specialist meticulos al dezirabilului, are ca lege: “această stereotipie generală a modelelor de frumusețe”, enunțată de Baudrillard. “Îmi plac femeile” – expresie idioată și vanitoasă de profesionist al seducției care de fapt exprimă: ‘‘mă prezint: licențiat în sexul frumos, doctor în eternul feminin, și ceea ce îmi place este măiestria ce-mi asigură rețetele prin care le am și pe cele mai inaccesibile femei, mutra prietenilor când mai agăț încă una, prestigiul dat de acumularea lor”.
O rădăcină a donjuanismului contemporan este indecizia, ezitarea, dată de faptul că nu prea știu ce vor. O alta, chiar și a celora care eludează aventura, este spiritul de supraveghere, de piață, prin omniprezenta privire. În acest bazar relațional, toată lumea e cumpărătorul, toată lumea e marfă, relațiile parcă-s afaceri. Celălalt e privit pentru a i se fixa „prețul”, iar în privirea acestuia se caută propria cotă, toți devin imagini supuse legii dezirabilității. Rar iese cineva din această condiție, condiționare. În principiu, exprimarea directă a dorinței deranjează, în timp ce nevoia de a fi dezirabil are forță de lege.
Freud a contribuit la tema cochetăriei feminine, în “Pentru a introduce narcisismul”, cu substanțialismul care slăvește grația misterioasă ce emană din femeie sau pune în gardă împotriva perfidiei ei. El e poate primul care arată că femeile se consacrau frumuseții lor ca să răzbune represiunea la care erau supuse, că nu li se permitea să aleagă. Acum contextul social e schimbat radical: prin independența economică femeile au autonomie afectivă, pot alege precum bărbatul. Însă simptomul narcisic se generalizează, transcende polaritatea masculin/feminin, e unisex.
Înainte femeia era obiect, bărbatul privire. Acum ambele sexe joacă simultan cele două roluri.
  Suntem judecați după capacitatea de a fi doriți, corpurile dezbrăcate nu mai arată nuditate, ci urâțenie sau frumusețe. Grația nu mai este un har, este o valoare estetică și monetară. Metamorfozele prin care trec femeile-model de frumusețe, ne spun că vigilența permanentă e o lege, care e tot mai cumpărată de la chirurgul estetician. Arta de a plăcea e arta de a-ți amâna propria excludere. Libidoul nu mai este reprimat pe față ci canalizat, îndreptat de către subiect asupra propriei imagini.
Prezentul a atins o dublă eliberare: am ridicat tabu-ul ce făcea din sexualitate subiect interzis și am lăsat corpurile să se exprime, făcând ca sexualitatea să vorbească în noi, iar excluderile să fie justificate libidinal. Dorința palavragește, dar unicitatea dorinței nu mai există. O mie de femei, spune marele seducător: ceea ce înseamnă în toate cazurile aceeași dorință declinată de o mie de ori, adunând pe fiecare în numele unui principiu de identitate – sexul.
“Odinioară, când voiai sa faci curte, vorbeai de dragoste”, spune Borin Vian. Aspirațiile sexuale erau ascunse prin buna-cuviință, prin rolul sentimentalului, ce ridică în slăvi stăpânirea pe care femeia a pus-o pe inima lui în termenii camuflați. Limbajul amoros era ca un bal mascat la care nu erau admise decât pulsiunile devenite de nerecunoscut prin deghizarea afectivă. Se spunea inimă în loc de sex, obsesiile genitale erau formulate în termeni de sentimentalitate, un alibi codificat, o pledoarie a dorinței care se scuza că există. Astăzi persiflăm pe bună dreptate falsul acestui pios subterfugiu, am denunțat prostia și ipocrizia acestor tirade amoroase, lipsite fiind și de adevărul experienței, încât mulți îndrăgostiți au luat de bun faptul că se riscă și își distrug șansele, devin ridicoli dacă vorbesc despre dragoste, și dacă, în seducția lor, se mai folosesc de literatură.
  Înainte ardoarea sentimentală era un interactiv în seducție, astăzi a devenit interdicție. Revoluția aplicată la juisare reprezintă o economie pentru că îl scutește pe desfrânat să mai piardă timp pentru a face dezirabilă propria dorință, satisfacerea lui devenind o datorie. Dacă cândva dorința era păcatul, sentimentele și duioșia ascundeau josnica potolire a instinctelor, acum trupul nu mai are vreo necurățenie, sexul nu mai este ticălos, dar cu toate acestea sexul rămâne vinovat: de impersonalitatea care-l face anodin.
Poziția femeilor pe piața seductivă s-a schimbat: ele erau muzele, inspiratoare și destinatare ale discursului masculin, dar iată-le, că iau cuvântul. Erau idolii cultului, dar acum inițiativa lor echivalează aproape total pe a bărbaților și ele având o dorință care vrea să placă și o dorință care vrea să apuce. Mai mult, chiar bărbatul ia adesea rolul leului ce stă la pândă și așteaptă femeia să preia inițiativa. Cea de-a șaptea revoluție psihosexuală (momentan ultima) cu mișcarea feministă, a produs traumatisme identității sexuale prin feminizarea bărbatului și masculinizarea femeii. Arhetipul absolut masculin și feminin este evanescent.
Seducția virtuală, poftă cibernetizată, e o cale mai ușoară pentru „a intra pe piață”, la care Rousseau a apelat ajungând scriitor, pentru că i-a permis să aibă o imagine mai justă, mai măgulitoare, mai rentabilă, cum spunea în “Confesiuni”: “Am luat hotărârea de a scrie și de a mă ascunde tocmai pentru că-mi convenea. Dacă m-aș fi prezentat în carne și oase, nimeni nu ar fi știut câte parale fac.” In extenso, fiind calea prin care piața a devenit universală, omenirea toată parcă s-a aranjat într-o vitrină virtuală, la un click distanță.
Așadar, dacă înainte exista mentalitatea mercantilă din nevoia de statut social, de securitate (iluzorie), acum, aceste nevoi s-au mai diminuat prin mercantilizarea imaginii, dorinței, sexului, cuplul modern dizolvându-se treptat prin devalorizare, superficialitate, impersonalitate. Chiar dacă soții nu mai au ce reproșa părinților sau cutumelor sociale, și teoretic se unesc în numele dragostei, practic trăim epoca îndrăgostiților care-și tranzacționează atracția, dar nu își creditează pasiunea, în urma evanescenței acesteia tot interesele rămânând numitorul comun ce-i ține împreună.
 Sexualitatea nu are sens metafizic, spiritual, tantric, transformator, eliberator. Juisarea s-a convertit într-o tehnologie ce tratează organele ca pe niște mașini tehnice în așa fel combinate încât să dea randament, performanță, care sistematizează și raționalizează formele fundamentale ale voluptății.
O mixtură de trădări, de exerciții ridicole, de ingerări de pilule, de poțiuni și injecții pentru a obține frumusețea trendului, pieței, erecții de durată și orgasme fără de valoare, lipsite fiind de spirit, de adevăr! Misterul Unului obliterat de sexul tehnic, sentimentalisme fade, „relații de succes”. O degringoladă, o persecuție a spiritului, sacrului, și exaltare a tot ce e material și profan… ca în Kali Yuga!