Ea, mama
Ţi-am arănjat camera.
Oricât tragi în Bucureşti,
ştiu eu cât de străină şi singură eşti!
Ţi-am pregătit compot de cireşi şi de gutui
să ţi-l trimit, chiar dacă nu îmi spui!
Să nu te culci târziu, ştiu eu cum eşti
şi să te-mbraci mai gros, să nu răceşti!
Aşa este ea-
îşi împarte ziua
între braţele veşnic deschise
ca între două lumi legate
printr-un fir care se rupe des
de gânduri frământate
de şoapte fără de-nţeles.
Și ochii care stau ţintă
între distanţele mugurilor
să le facă ghem
într-o valiză să mi le pună
înainte de ultimul drum.
Nu-mi mai e teamă de sfârşitul lumii.
Oricât m-ar strânge trupul,
tu tot ai pune înainte de tine
o virgulă,
în care să încap toată!
Doar pisicile îmi sug din stele
cu dinţi de lapte
traşi de aţa sterilă
a timpului meu.
La pieptul tău,
cresc cuvinte torcătoare
nepoţi voiai să creşti!
Până te-ai făcut și tu mare
și ți-a mai trecut de cele lumești.
Răspunde