Iubirea uraniană: omenie-pandemie


Energia de tip Capricorn exacerbată din decembrie s-a diminuat cu popasul lui Saturn prin Vărsător care va dura până pe 1 iulie. Apoi revine în Capricorn odată cu deznodământul ce va fi desăvârșit până pe 16 decembrie. Mai exact, ce avem de făcut până pe 1 iulie, cum să trăim acest popas-șansă încât să avem un deznodământ cât mai blând? Simplu: să manifestăm vibrația înaltă (calitățile) de tip Vărsător. Asta ne cer mereu energiile corpurilor cerești pentru a evolua: să trăim pe vibrațiile lor înalte trăind astfel pe ale noastre cele înalte, căci doar și noi suntem corpuri cerești.
Și cum Vărsătorul reprezintă mentalul fix (fiind semn de aer fix), ideile fixe al umanității per ansamblu (grupuri, societăți, comunități), mintea vizionară (fiind semnul viitorului), Saturn (karma) în acest semn ne cere să intrăm într-o nouă eră a gândirii sociale, să avem o nouă minte universală, printr-o radicală revoluție în minte. Toate acestea, pe vibrația înaltă specifică Vărsătorului înseamnă universalitate, libertate, fraternitate, dreptate socială, egalitate, măreție, știință vizionară (cum e astrologia), inventivitate.
Un semn se înțelege pornind de la simbolistica lui: un om cu un ulcior plin de apă pe umăr. Cum apa este un element spiritual, empatic, intuitiv, ce ar putea însemna? Și care ar fi modelul Vărsătorului tipic evoluat? Clar Abraham Lincoln (și cu ascendentul în Vărsător) care indiferent cum a trăit, a rămas în istorie ca fiind cel care a abolit sclavia! Și cum s-a anunțat intrarea în epoca Vărsătorului? Prin mișcarea hippie și new age. Iubirea fraternă trăită prin libertate, printr-o comuniune mentală (nu cât fizică), iubirea care te face să nu te simți singur, izolat cât timp există comuniunea. O iubire uraniană hippie, social manifestată printr-un egalitarism de tip comunist- doar în sensul pozitiv. 🙂 În fond, în ce semne credeți că s-au născut marii comuniști (care pe vibrație joasă fiind, așa le-a fost și comunismul): Kim Jong-il, Kim Jong-un, Husak, Mao Zedong, Cioibalsan, cuplul Ceaușescu? În semnele în care pendulează Saturn din decembrie, de când o țară comunistă a adus examenul! Și când credeți că a fost ultima dată Saturn aici? În 1989, când comunismul a căzut în Europa!
Totu-i ciclic, interconectat. Doar omul continuă să trăiască de parcă-i desprins, în Ego virusat prins.
*Libertate egalitate fraternitate

 

Despre Antonia Dragomir