*Omul caută ceea ce animalele sunt deja.
Omul= corp astral+corp eteric+corp fizic+corp mental cuprinzător de Eu. În schimb animalul= toate aceste corpuri, mai puțin corp mental care e în astral, fiind astfel fără un Eu total activat. De aceea animalul trăiește-n pace dacă are un minim, in opoziție cu omul care prin Eu trăiește-n conflict cu el însuși, cu ceilalți, provoacă războaie, consumă mai mult decât are nevoie, vrea mereu ceva, să ia, să se extindă, de nu-i mai ajunge Pământul, vrea și planeta Marte. Prin toate invențiile-creațiile-cunoașterea-preocupările-ambițiile-distracțiile, omul nu trăiește nicio stare superioară celei trăite de pisicile mele cănd stau crăcănate! Ah, și cât s-a chinuit, câte resurse a consumat să inventeze ceea ce animale fac natural! În fond, la finalul oricărei alergături, nu-și găsește omul împlinirea doar în iubire, liniște, ludic- toate cele ce definesc animalul? Omul ăl mai înțelept, evoluat, nu e ăl care stă liniștit în meditație, în dumnezeire, asta fiind starea naturală animalului?
Taman de aceea omul contemporan nu înțelege animalul, fiindcă-l caută-n limitele mentalului (Eului său), și nu în astral, în planete. Doar anticii care aveau o clarvedere primordială au intuit forța animalelor când, îndreptându-și privirea într-o anumită perioadă a zilei spre o direcţie pe cer, percepeau unele forţe, și într-o altă direcţie alte forţe, forţe grupate în mod ordonat în cercul de stele din spaţiul ceresc, cerc pe care omul acelor timpuri l-a numit Zodiac sau cercul animalelor, din grecescul zodiakos kyklos (zoon=animal, kyklos=cerc).
Taman de aceea eu, născută cu sufletul plin de animale și astrologie, nu cred în “spiritualii” care nu percep forța, libertatea spirituală a animalelor menită să inspire omul, mai ales în “astrologii” deconectați de animale, cum sunt din păcate toți cei observați de mine (una mediatizată chiar cerea eutanasierea câinilor), și-mi revărs sufletul din sufletul animalelor în corpul mental al omului prin consiliere, cum doar omul are astă nevoie.
Răspunde