“Pornografia face comerţ cu aberaţiile cele mai josnice ale instinctului.” Aceasta ar fi una dintre puţinele discreţii verbale, dată de Etienne Borne, căci în general pornografia este asociată cu animalitatea, atrăgând dispreţ. Dar ea rămâne indiferentă faţă de critici şi ne arată continuu o grămadă de femei, dar întotdeauna pe măsura: perfect conforme cu fantasmele masculine. Interdicţiile, cenzura, îi oferă producţiei pornografice argument publicitar eficace, ele nu mai sunt duşmani ci momeli. Ea face o ruptură între sexualitatea activă şi contemplarea sexualităţii, iluzia pornografică se defineşte prin lunecarea de la percepţia frustrantă la percepţia frustrată. Nu trebuie să decodezi nimic, nu trebuie să completezi nici o elipsă: clientul este pasiv, iar corpurile ce erau bântuite de propriul sex îşi arată cum îşi găsesc rezolvarea în el. Pornografia aboleşte principiul şi desfiinţează calculul: ea da viaţă visului secret al sexualităţii disciplinare, adică nu mai face din plăcere o răsplată a aşteptării, dă acces uşor instantaneu la sexe, te trezeşte de la început la sfârşitul călătoriei şi construieşte un singur “sanctuar” în care să dai buzna.
Lipsa de naraţiune a pornografiei oferă deliciul vaoieurismului, ficţiunea unei dorinţe scutură povara povestirii, personajele n-au o istorie proprie. Aici satisfacerea imediată devine regulă şi domnia singularităţii a fost definitiv înlocuită de cea a facilităţii, aşa cum vorbeşte un spectator asiduu de porno intervievat: “ca să le conving să se dezbrace, trebuie să le invit la o cafea, restaurant, să le fac conversaţie după care, în sfârşit, am oarecare şanse să le conving să le văd goale. La filmele porno, am iluzia că toate piedicile pe care femeia le pune între ea şi mine nu există”. Astfel raportul sexual nu mai apare ca rezultat al unei maturizări, al unei aşteptări, al unui travaliu, al unei strategii, ci este un cadou ce se adresează vaoieurismului şi onorismului clienţilor. Eroii pornografici sunt scutiţi prin minune de nevoia de a racola şi de a se supune preliminariilor amoroase: de îndată ce au fost ochite, femeile se dezbracă şi devin disponibile, fără prezentări, fără pregătire înainte de a da curs actului. Dar cel mai important este că, catalogul genitalităţii este sărăcăcios, reluându-se aceleaşi figuri, cinci, sase poziţii, câteva perversiuni. În cel mai bun caz, cum bine spunea Bruckner, ,,pornografia se ia ca un somnifer…, nu lărgindu-ne posibilităţile, ci adormindu-ne dorinţele”. Într-adevar multe categorii de filme porno (în special cele noi care prezintă perversiuni şocante: scatofilii şi ondiniştii fiind la modă) sunt memorablile dar nu educative pentru spirit.
Marele răsfăţ al voyeur-ismului contemporan este amorul lesbian care ne relevă şi un paradox. Chiar dacă bărbatul pare evacuat din voluptatea feminină, dominaţia lui este încă opresivă, iese din joc dar doar pentru a le vedea pe femei că juisează ca el şi pentru el. Pornograful nu adoră lesbienele decât daca se regăseşte în el ca într-o oglindă, când golite de orice substanţe ele devin nişte bărbaţi cu vagin, nişte roboţi programaţi şi care lasă să se creadă că ceea ce fac este dorinţa voaieurului. Subterfugiul este să dicteze femeia şi să dea acestei dictări forţa unei norme şi valoarea unei emancipări, este însăşi ceea ce prevalează societatea – orgia de unisex. De la Sade încoace părintele fondator al pornografiei, femeia este cea care conduce jocul, indiferent de cât s-ar încerca să se masculinizeze femeia, puterea sexuală se află de partea ei. Privirea pornografica evaluează juisarea în termeni de forţă şi timpul în termeni de randament: pe acest teren femininul destituie masculinul, dar în numele falusului. Două discursuri tutelare pretindeau că deţin adevărul: Freud sau Sade. Primul face din femeie o lipsă nesătulă, al doilea păstrează pofta nesătulă, dar nu vede nici o lipsă. Iar imaginaţia pornografică se alimentează simultan din două surse: omagiul sexului viril pe care-l dă ritul felaţiei şi fascinaţia pe care o exercită asupra bărbatului imaginea unei juisări feminine excesiva imposibil de mulţumit.
A privi un film porno sau a răsfoii o revista erotică. A se excita în singurătate privind la nişte fiinţe, unele inventate de imaginaţie sau inviate din memorie. A deturna asupra plăsmuirii plăcerii nişte pofte care nu au acces la realitate. A satisface prin fantasme sau spectacol “disproporţia dintre dorinţele noastre şi facultăţile noastre”, aşa cum spune Rousseau. Probabil că se apelează la imagine pentru că celălalt lipseşte, dacă aş avea o viata sexuală cu adevărat satisfăcătoare, dorinţa mea s-ar ostoi în corpuri reale în loc să-şi dezlănţuie abstinenţa asupra unor fantome impalpabile. Dar pentru a urmări călătoria completă a pulsiunilor trebuie inversat itinerariul: nimic nu înflăcărează mai mult în corpul celuilalt ca brusca sa conformitate cu modelul erotic din fantasmele mele.
Imaginile înlocuiesc fiinţe absente, dar fiinţa care apare, trebuie în plus să-şi dovedească aptitudinea de a lipsi dintr-o imagine dacă vrea să stârnească dorinţa. Adică celalalt trebuie să se supună tiparului imaginii, imaginea fiind deci copia şi modelul. Cea mai perfectă reprezentare a acestei răsturnări este o caricatură apărută în Playboy: un bărbat care face amor cu soţia lui a întins peste ea fotografia altei femei goale.
Filmele porno au aservit şi ele femeia de către ritmurile masculine ale plăcerii, echivalenta descărcării şi a ţipătului fiind urmată de ejaculare. De ce când este gata să ejaculeze, bărbatul se retrage şi-şi expune în faţa camerei de filmat sămânţa?! Normal nu este o tehnică de contracepţie, este un procedeu de reprezentare. Pentru că femeia nu poate aduce dovada juisării sale, sperma servind la acoperirea “neajunsurilor”, ca garanţie a voluptăţii celuilalt. Logica ce consfinţeşte abolirea diferenţei. Pornografia asigură triumful ordinii privirii, iar în ordinea privirii nu există diferenţă între sexe. În definitiv pornografia nu este altceva decât o supralicitare de neputinţe: răspunzând lipsei prin suprasaturaţie, prezentând imaginea unui eden, în care ar fi satisfăcute toate dorinţele, ea descoperă, sub neputinţa contingentă ce poate afecta corpul masculin, o neputinţa mai puţin aparentă, dar care îi este constituţională – simplitatea potolirii lui.
Răspunde